10 obiecte de papetărie care fac atmosfera mai plăcută la birou

Productivitate, eficiență, profit, despre aceste lucruri vorbesc adesea managerii de companii. Atmosferă plăcută, colegi cool și program flexibil sunt câteva dintre cerințele la care se așteaptă angajații de la un loc de muncă. Atmosfera de la birou este importantă pentru toți, deoarece de aici se nasc ideile bune, generatoare de succes, adică profit.

Dar, cum facem atmosfera de la birou mai plăcută ca toate acestea să se întâmple? Pentru început, noi spunem că o variantă cool ar fi să folosești obiecte de papetărie care au rolul de a transforma mediul de lucru într-unul pozitiv și productiv. De exemplu, o agendă cu un mesaj pozitiv îți poate da avântul pentru ca inspirația să se aștearnă mai ușor pe hârtie. Un stilou cu peniță te va ajuta să-ți notezi ideile cele mai îndrăznețe cu mai mult spor, iar un calendar personalizat cu pozele colegilor te va face să zâmbești ori de câte ori îl privești, garantat!

Am selectat pentru tine 10 obiecte de papetărie de care biroul tău are nevoie dacă vrei să lucrezi într-o atmosferă plăcută, dar și productivă:

1. Agenda

Agenda este unul dintre accesoriile de birou foarte utile, dar care fac să înceapă ziua mai frumos mai ales dacă ai o agendă personalizată, colorată sau cu un mesaj pozitiv pe copertă. Poți alege un design elegant de agendă, cu accente metalice aurii sau gravură rafinată, sau poți merge pe o variantă mai fresh, cu un citat motivațional, care să-ți amintească zi de zi că ești pe drumul cel bun.

2. Blocnotes

Ai o idee fulgerătoare pe care vrei să nu o pierzi? S-a discutat în ședință aspecte de care trebuie să ții cont în perioada următoare? Ești la o întâlnire și nu vrei să ratezi nimic din ce-ți transmite interlocutorul tău? Trece rapid toate informațiile pe un blocnotes și vei avea siguranța că nu vei rata nimic!

3. Notițe adezive

Un post-it colorat lipit într-un loc vizibil, pe laptop sau pe tabla de plută din fața biroului te va ajuta să reții lucrurile importante de făcut într-o zi. Post-it-uri de diverse mărimi și culori se pot folosi și pentru a lua notițe sau se pot atașa diferitelor documente ce trebuie verificate. Trebuie să recunoaștem că uneori folosim notițe adezive colorate și în scopuri mai puțin formale, cum ar fi să ne felicităm sau amuzăm colegii de birou cu mesaje de suflet sau amuzante.

4. Instrumente de scris

Ce am face cu agenda, blocnotesuri sau post-it-uri colorate dacă nu am avea instrumente de scris?! Este o întrebare retorică pentru că valoarea lor este incontestabilă la orice birou. Persoanele care lucrează în domenii ce țin de creație vor opta pentru markere, carioci și pixuri colorate, în timp ce angajații din domeniul formal business vor opta pentru stilouri și pixuri de calitate, poate chiar pentru instrumente de scris de lux, cum sunt stilourile cu peniță din aur.

5. Agrafe, clipsuri, piuneze

Documente, acte, facturi și o grămadă de alte hârtii care trebuie ordonate, clasate, grupate. Este normal într-un birou unde se lucrează dar, ce spui să alegi unele vesele si colorate sau cu forme amuzante, mai ales daca mediul de lucru este relaxat. Vei crea o atmosferă mai plăcută la birou și poate chiar tu vei deveni mai zen numai uitându-te la ele cât de frumos îți țin la un loc documentele importante.

6. Calendar

Chiar și o minte sprintenă poate uita lucruri importante atunci când are o mulțime de taskuri de ținut minte. Poate că ți-ai instalat o aplicație pe telefon care să te anunțe când ai un eveniment, însă cu siguranță garantăm că nu vei rata o dată importantă pe care o vei vedea zilnic marcată pe calendarul tău de pe birou. Alege un calendar de birou cu imagini amuzante, peisaje, animale sau personalizat cu pozele colegilor pentru a-ți însenina zilele de la job.

7. Mapă de lucru

Foarte importantă în organizarea taskurilor tale de zi cu zi, o mapă de lucru îți poate oferi ajutor multiplu în păstrarea documentului sau protejarea mesei de lucru. Daca vrei ca atmosfera de pe biroul tău să fie una veselă, cu energie bună, renunță la ideea unei mape de lucru cu design clasic, simplă și alege mapele pentru birou care au imprimate desene haioase, harta României sau poate tabla înmulțirii, de ce nu? Astfel, biroul tău se va deosebi de celelalte din încăpere.   

8. Clasor pentru cărți de vizită

Dacă lucrezi cu clienți sau furnizori, asigură-te că nu îți vei umple telefonul cu numere și adrese de email de care poți sau nu avea nevoie sau că nu le vei găsi într-un moment cheie. Un truc pentru a le ține într-o manieră ordonată este să le păstrezi pe birou într-un clasor pentru cărți de vizită. Clasorul este bine să fie portabil pentru situațiile în care vrei să-l iei în geantă sau rucsac la diferite întâlniri, în afara biroului. 

9. Poster de birou

Un citat motivațional în sala de ședință, un peisaj de vacanță pentru sala de relaxare sau globul pământesc pe perete din biroul tău, poți alege un sticker personalizat pentru birou iar atmosfera cu siguranță va fi mai mai pozitivă, mai plăcută.

10.  Bibliorafturi colorate

În nuanțe uni, cu imprimeu floral sau decorat etnic, există bibliorafturi cu design atât de deosebit care îți aduc un strop de culoare în biroul tău plin cu acte și documente. Alege un model vesel și vei primi tonusul necesar pentru zilele dinamice în care ai nevoie de energie debordantă!
Ne place sau nu să credem locul de muncă a devenit a doua noastră casă, tocmai de aceea e important ca mediul în care lucrăm să fie unul plăcut. Transformă biroul impersonal într-un loc care să reflecte pasiunile și punctele comune ale echipei și pune un strop culoare și dimanism cu obiecte de papetărie de la Expression.ro.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top